×

Ce facem

Toată activitatea Asociației este îndreptată spre susținerea copiilor cu maladii oncologice internați în secțiile Hematologie pentru copii și Onco-pediatrie a Institutului Oncologic din Republica Moldova și familiile care îngrijesc de acești copii.

Activitățile pe care le desfășurăm sunt realizate exclusiv din fondurile pe care le acumulăm din donații, sponsorizări și acțiuni filantropice. Mizăm pe susținerea oamenilor cu inimă mare, care nu sunt indiferenți și vor să contribuie pentru a susține acești copii minunați să învingă cancerul, să se reîntoarcă în familiile lor, să aibă o copilărie fericită!

Prin proiectele noastre Cutia Curajului, Poiana Dorințelor, Punguța cu Surprize le readucem copiilor internați bucuria de a fi copil, le întărim speranța părinților că vindecarea este posibilă și în ajutăm să revină cât mai curând în rândul copiilor sănătoși.

Ajutăm copiii pacienții și prin crearea condițiilor optime pentru tratament în spital. Astfel, contribuim la procurarea echipamentului medical modern, suplinim la necesitate stocurile de materiale consumabile pentru aceste echipamente, intervenim cu ajutor pentru procurarea medicamentelor care nu se găsesc în stocurile asigurate de spital și care sunt necesare în procesul de tratament. În plus, susținem crearea condițiilor optime în secție pentru pacienți și aparținătorii care îi îngrijesc (părinții sau alte rude).

Înțelegem importanța crucială a părinților în sprijinirea copilului diagnosticat cu cancer și oferim ajutor familiilor social vulnerabile să facă față provocărilor legate de boala copiilor lor. Rolul lor este decisiv atunci când copilul urmează tratamentul împotriva maladiei oncologice care este unul foarte dureros, cu multe proceduri, investigații, cu multiple efecte de natură psiho-emoțională.