Interviul despre campania „Geantuța Galbenă”.

Ați putea să ne relatați mai multe despre Asociație și ceea ce faceți?
Asociația noastră a fost creată de un grup de părinți ai copiilor care s-au confruntat cu leucemia.
Principalul scop al asociației este de a oferi ajutor pentru organizarea tratamentului împotriva cancerului la copii aici, în Moldova. De asemenea, ajutăm la crearea condițiilor necesare pentru un tratament reușit și de înaltă calitate pentru fiecare copil, indiferent de situația financiară a familiei sale. Ne dorim sa avem condiții bune in Moldova, pentru ca copiii să nu fie nevoiți să plece în străinătate. Acest lucru devine din ce in ce mai real, tot mai mulți copii finalizează cu succes tratamentul și se însănătoșesc.
De asemenea, prin activitatea noastră ajutăm Institutul Oncologic atunci cînd există anumit dificultăți în procesul medical, cum ar fi achiziționarea de echipamente și medicamente, reparația și renovarea secțiilor, precum și sprijinul activ pentru familiile și copiii care se află internați la tratament.
Pentru a reuși realizarea acestor activități, apelăm pentru diverse sponsorizări la partenerii și susținătorii noștri, dar organizăm și activități publice de colectări de fonduri.
Pe parcursul anului desfășurăm diverse campanii, precum campania „Gentuța Galbenă”, pentru a colecta fonduri care să le utilizăm pentru acțiunile noastre.
Ce înseamnă Gentuța Galbenă, ce fel de proiect este și de ce e la fel de important ca și un proiect de strângere de fonduri pentru tratamentul copiilor?
Fiecare copil trece prin tratament diferit, la fel și posibilitățile părinților sunt diferite, de multe ori este necesar să-i ajutăm în momentele dificile. Tratamentul de bază este oferit în baza poliței medicale și este asigurat de stat, dar de foarte multe ori apar situații neprevăzute când copiii au nevoie de susținere. Uneori, chiar și lucrurile minore pot salva viața unui copil: igiena adecvată, nutriția corectă, existența unei brabule potrivite sau a unui sistem pentru perfuzii, posibilitatea de a ajunge la spital la timp pentru următorul bloc de chimioterapie, un medicament procurat la timp care nu este prevăzut de tratamentul de bază, ba chiar și o dorință îndeplinită a copilului. Anume în aceste situații Asociația oferă suportul și susținerea.
Campania „Gentuța Galbenă” este prima campanie online pe care am reușit să o organizăm în timpul pandemiei. Prin această campanie ne propunem să colectăm fonduri pentru achiziționarea de seturi de produse igienice esențiale pentru pacienții noi la internarea în spital.
Cât de neașteptată este spitalizarea pentru pacient și care este necesitatea acestui set la internare?
În secțiile pediatrice ale Institutului Oncologic se tratează copii din întreaga țară, inclusiv regiunea Transnistreană și Gagauzia. Decizia privind spitalizarea urgentă se ia în decurs de o zi, uneori chiar și în câteva ore. De cele mai dese ori, părinții ajung în capitală pentru consultații, dar în două-trei zile li se aduce la cunoștință rezultatul și este necesară spitalizarea de urgență. În aceste momente părinții sunt în situații psiho-emoționale foarte dificile. Pe lângă diagnostic, li se comunică o mulțime de informații despre boală și tratament, necesitatea de a se afla în spital o lungă perioadă de timp. Mulți nu au nici cele mai elementare lucruri pentru aflare în spital – papuci de cameră și prosoape, dar nici bani pentru a procura tot de ce au nevoie.
Tratamentul este de foarte lungă durată, nu vorbim de perioada obișnuită de 7-10 zile, ci de 7-9 luni de spitalizare.
Deseori, ceilalți membri ai familiei sunt departe, fie lucrează în străinătate și nu pot oferi ajutor sau nici chiar să transmită lucrurile de care este nevoie în spital. În aceste momente noi încercăm să-i sprijinim. Mulți părinți se gândesc la Gentuța Galbenă ca la un colac de salvare — primul pas prin care să îi asigurăm de susținerea noastră, să simtă că nu sunt singuri în fața acestor greutăți. Există cineva care are grijă!
Mijloacele colectate în timpul acestei campanii vor fi utilizate pentru achiziționarea a 300 de seturi pentru pacienții nou internați în anul următor. De asemenea, vom acorda asistență financiară familiilor social vulnerabile, prin care să le oferim ajutor pe perioada tratamentului îndelungat.
Cum pot fi efectuate donațiile în susținerea campaniei?
În timpul pandemiei, am lansat site-ul Asociației și am organizat posibilitatea pentru donațiile online.
Accesând acest link veți afla mai multe informații despre campania „Gentuța galbenă”, dar și despre posibilitatea de a face donația prin metoda convenabilă pentru dvs.
Noutăți similare
- august 14, 2023
Big Hearts Marathon Chișinău – alergăm pentru o cauză nobilă
În fiecare an devenim tot mai mulți! Mai mulți oameni cu suflet mare, care sunt gata să susțină activitatea Asociației … - iunie 12, 2023
Crearea condițiilor mai bune pentru tratamentul copiilor bolnavi de cancer
Crearea condițiilor mai bune pentru tratamentul copiilor bolnavi de cancer este una din preocupările de bază ale Asociației noastre. Alături… - aprilie 2, 2023
Simptomele cancerului la copii
In funcție de tipul de cancer simptomele pot fi diferite. Vom enumera cele mai caracteristice și mai des întâlnite simptome:…