CURSA SPERANȚEI 2025 – MULȚUMIM DIN INIMĂ!

Duminică, 5 octombrie 2025, peste 150 de oameni cu inimi de aur s-au adunat la Cursa Speranței – Walk/Run 2025, transformând fiecare pas într-un mesaj de speranță pentru copiii care luptă cu cancerul.

Datorită implicării voastre, am reușit să strângem 63.450 de lei, fonduri care vor fi direcționate către sprijinirea copiilor aflați în tratament oncologic și a familiilor acestora.

Un mulțumesc special partenerilor și sponsorilor care ne-au susținut și au crezut în puterea solidarității:

  • Run Moldova – co-organizator al evenimentului
  • heel.md
  • Nobel İlaç Moldova
  • Casa Mega – pentru sprijinul generos
  • Love Radio Moldova – pentru atmosfera minunată
  • Diana Crudu pentru strugurii delicioși și SRL „Bucovineanca” și „BizdigaFruct” pentru fructele ECO oferite participanților

Recunoștință aparte echipei de voluntari ai Asociației „Viața fără leucemie”, care au fost sufletul evenimentului – la înscrieri, pe traseu, la punctele de hidratare, la medalii și în fiecare zâmbet oferit participanților. Datorită lor, totul a decurs cu bucurie, ordine și multă căldură.

Mulțumim tuturor celor implicați în organizare – echipei Asociației, partenerilor logistici, fotografilor, alergătorilor și familiilor care au venit să susțină cauza. Fiecare dintre voi a contribuit la transformarea acestei zile într-un simbol al speranței și al luptei împotriva cancerului pediatric.

Fiecare pas făcut la Cursa Speranței a fost un mesaj de solidaritate pentru copiii care își duc zilnic propriul maraton în spital. Ei sunt adevărații eroi, iar comunitatea din jurul lor este aici pentru a le aminti că nu luptă singuri.

Aceasta a fost prima ediție a Cursei Speranței, dar cu siguranță va deveni o tradiție frumoasă în fiecare toamnă, o zi în care sportul, empatia și generozitatea se unesc pentru un singur scop: viața și speranța copiilor.

Похожие новости