Relații durabile cu Institutul Oncologic din Republica Moldova

La 9 noiembrie 2020 a fost semnat Memorandumul de colaborare între Asociația Obștească „Viața fără leucemie” și IMSP Institutul Oncologic din Republica Moldova. Este un document foarte important pentru noi, deoarece stabilește temeiul legal pentru o cooperare durabilă în beneficiul copiilor pacienți ai secțiilor de oncologie pediatrică. Prin semnarea acestuia, ne-am asumat implicarea în procesul continuu lansat de Institutul Oncologic pentru modernizarea și perfecționarea serviciilor medicale în domeniul oncologiei pediatrice și îngrijirii corespunzătoare a copiilor pacienți.
Totodată, am primit asigurări de susținere continua pentru implementarea proiectului ,,Susținerea în perioada pandemiei de COVID-19 pentru copiii bolnavi de cancer și familiile care îngrijesc acești copii”, pe care îl implementăm în cadrul Proiectului „Parteneriatul Estic – Programul de solidaritate împotriva COVID-19”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de People in Need Moldova, prin semnarea unui Acord de colaborare în acest sens.
Ne bucurăm foarte mult că realizarea misiunii noastre este susținută de medici și administrația Institutului Oncologic. Iar în această perioadă dificilă, când spitalul și-a închis la propriu ușile pentru vizitatori, din motive obiective legate de situația epidemiologică în țară, medicii și personalul medical din secțiile de oncologie pediatrică ne sunt complici și parteneri. Doar prin intermediul lor darurile pe care le pregătim cu multă grijă pentru micii pacienți și părinții lor ajung la destinație.
Această colaborare frumoasă cu corpul medical din secțiile pediatrice ale Institutului Oncologic pentru fiecare din noi are un început diferit, fiecare având propria experiență trăită pe holurile spitalului. Cert este că aceste legături o dată stabilite, nu se rup niciodată, iar această durabilitate a relațiilor ne motivează să continuăm.
Noutăți similare
- august 14, 2023
Big Hearts Marathon Chișinău – alergăm pentru o cauză nobilă
În fiecare an devenim tot mai mulți! Mai mulți oameni cu suflet mare, care sunt gata să susțină activitatea Asociației … - iunie 12, 2023
Crearea condițiilor mai bune pentru tratamentul copiilor bolnavi de cancer
Crearea condițiilor mai bune pentru tratamentul copiilor bolnavi de cancer este una din preocupările de bază ale Asociației noastre. Alături… - aprilie 2, 2023
Simptomele cancerului la copii
In funcție de tipul de cancer simptomele pot fi diferite. Vom enumera cele mai caracteristice și mai des întâlnite simptome:…