
Poiana dorințelor

Poiana Dorințelor este un proiect destinat pacienților nou internați în secția Hematologie pentru copii a Institutului Oncologic. Copilul recent internat se confruntă dintr-o dată cu o schimbare majoră în viața sa, rămâne izolat preț de multe luni în șir de lumea cu care era obișnuit înainte, fiind înconjurat doar de perfuzii, injecții, branule, medicamente și multiple interdicții.
Prin intermediul acestui proiect frumos, încercăm să abatem copilul de la realitatea de spital și îi oferim posibilitatea de a-și vedea un vis împlinit. Dorința (o jucărie sau un joc, o carte, un erou preferat, un echipament sport sau alt obiect la care visează demult), scrisă cu mare grijă, ajunge la patronii viselor. Avem grijă să găsim patronii potriviți și în cel mai scurt timp dorința devine realitate! De mai bine de 3 ani am reușit să facem fericiți peste 150 copii internați pentru tratament și astfel să îi ajutăm să treacă mai ușor peste această perioadă grea!
Dorințele sunt făcute publice pe pagina de Facebook a Asociației cu hashtag #PoianaDorințelor




